Noul Princartier

Păi ce sloboz să mai scriu, cois? Am găsit ceva care mă aduce aminte că viața e ca o șaormă fără muștar: nu știi ce-ți vei găsi în pungă. Ieri, după ce am fost la Mec să-mi iau un haș de la un tip care zice că e farmacist (dar nu știe nici el ce-i în cutie), am intrat în garajul de lângă Vicina. Acolo, între mașinile ruginite și cutiile cu unelte care miros ca la un spital de psihiatrie, am văzut ceva ce m-a lăsat cu gura căscată.
Era un obiect care arăta ca un pistol, dar nu era. Sau era? Nu știu, dar mi-a dat un frison pe spinare. Era negru, cu mânerul de plastic alb, ca niște armele din filmele de acțiune, dar mai… *sloboz*. Farmacie, care stătea în colț să fumeze un țigară (și nu știu ce altceva), m-a privit ca un Matiz în faruri și a zis: „Cois, ce ai găsit, Nico? O combinație nouă?” Eu îi spun: „Nu știu, dar arată ca ceva ce nu trebuie în mâinile mele.” Și Teo, care era acolo să se uite la ce se întâmplă, a ridicat degetele ca să zică: „Asta e un *pumn greu*, dar de felie de treabă.”
Am luat-o la palma și am dat o privire mai atentă. Era scris ceva pe el, dar cu un stil de la începutul anilor ’90, ca pe o etichetă de bere veche. Nu era un număr de serie, nu era un model, era ceva mai… *personal*. Farmacie a luat-o de la mine și a început să o socotească, ca și cum ar fi fost un puzzle. Într-o clipă, el a ridicat capul și a zis: „Asta e un *obiect de colecție*, dar și un *obiect de groază*. Și-i de la un tip pe nume *CASĂ*, dar nu e niciunul din noi.” Teo a strâns ochii și a zis: „Sau e de la *Scandalos*, dar au rămas cu *pizde* după ei.” Am zâmbit, pentru că știu că ei nu știu cum să spună lucrurile fără să le spargă.
Am decis să-l pun în buzunar și să văd ce se întâmplă mai târziu. Dar în drum spre casa mea, am început să mă gândesc la ce ar putea fi. Poate un *ghiuz* din trecut, poate un *pumn greu* de la o veche *combinație* care nu a mers bine. Sau poate doar un *obiect de artă* al unui nebun care a încercat să facă ceva *original*. Ceva sigur este că mă simt ca un *pularău* speriat, cu ceva în mână pe care nu știu să-l explic. Dar știți ce zic eu? În viață, orice poate fi o *combinație* dacă știi cum să o arzi.
Acum sunt aici, scriu asta, și mă gândesc că poate trebuie să-l dau la *pizde* la poliție sau să-l pun în *pizda* acasă, sub pat. Dar ce sloboz să fac? Viața e ca un *haș* de pe stradă: nu știi ce vei găsi, dar dacă știi cum să-l folosești, poți face ceva *fresh*. Și dacă nu, poți să-l arzi și să te uiți ce mai iese. *Așa e facultatea vieții, gagi.* 😎