Noul Princartier

Păi ce să zic, gagi, viața e ca un haș de pe Mec, pline de surprize și de pizde care nu știu ce vor. Eu și Adriana ne-om mai puneam la cap un vis, dar nu cumva ca niște zmei în cer, ci mai degrabă ca niște pularău în curte, să ne luăm cu totul la sloboz. Ea era ca un Matiz în faruri, întotdeauna cu o gură de sampon și cu un zâmbet care făcea să ți se facă apa în gură, dar și cu un chip de asta care să-ți spună că ești o pizdă dacă nu te uiți la ea. Și eu, bineînțeles, nu am fost niciodată unul care să se lase pe la pământ.
Am început cu niște colete de la Vicina, unde ne întâlnim sub un plop, să fumăm un țigară și să vorbim de viață. Ea spunea că visează la o viață mai bună, la un apartament cu vedere la Paranghelie, la un soț care să-i cumpere brățară de aur și să-i spună că e cea mai frumoasă pizdă din lume. Eu îi ziceam că visul ei e frumos, dar că trebuie să-ți faci tu combinația, că Dumnezeu nu te va salva cu o pâine și un pahar de apă. Ea râdea, zicând că sunt eu cel care visează prea mare.
Dar visurile, gagi, sunt ca și pizdele de pe Europa – frumoase de la distanță, dar când te apropie, îți dă un gust de dasta. Adriana avea un vis care nu se potrivea cu realitatea ei. Ea voia să fie o femeie de lume, dar viața o ținea prinsă în Rahova, unde orice combinație e o chestiune de a ști cum să fii pe felie. Ea se plângea că Farmacie și ceilalți frați nu înțeleg, că ei sunt doar niște pularău care nu știu ce înseamnă a fi iubită. Eu îi ziceam că iubirea e ca un haș – dacă nu știi cum să o mănânci, îți dă numai dasta.
Un seară, după ce am fumat prea mult și am băut prea mult votcă, am ajuns la concluzia că visurile sunt doar niște pizde pe care le crezi că le poți atinge, dar care, în realitate, te atrag doar în niște capcane. Adriana își dorea un vis al cărui singur scop era să-i facă viața mai ușoară, dar viața nu funcționează așa. Ea trebuia să înțeleagă că nu poți să fii pe felie fără să fii pregătit să fii și pe pizdă când vine cazul.
Și așa a fost. Ea a încercat să-și facă visul realitate, dar a ajuns doar să se piardă în niște combinații care nu o așteptau. Eu am rămas cu amintirea ei, cu gustul de sampon pe buze și cu înțelegerea că visurile, dacă nu le trăiești cu adevărat, rămân doar niște pizde pe care le-ai vrea să le mănânci, dar care îți dau numai dasta. Și eu, ca un zmeu în cer, am continuat să trăiesc viața mea, cu Farmacie și cu ceilalți frați, știind că singurul vis care contează e acela de a fi pe felie, chiar dacă înseamnă să te uiți în față cu ochii deschiși și să știi că viața e o combinație care nu se lasă pe la pământ.